DNA a cerut din nou arestarea preventivă a lui Nicușor Constantinescu. Acuzațiile aduse de procurorii

 DNA a cerut din nou arestarea preventivă a lui Nicușor Constantinescu. Acuzațiile aduse de procurorii
Publicat: 19/05/2016, 13:32
Actualizat: 26/03/2019, 05:38

Nicușor Constantinescu avea joi termen la Curtea de Apel Constanța în dosarul Centrului Militar Zonal, însă miercuri seara acesta s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Constanța cu probleme urologice și a fost internat de către medici.

Prin urmare, un echipaj de jandarmi s-a deplasat la locuința lui Nicușor Constantinescu, pentru a pune în aplicare mandatul de aducere la instanță în dosarul Centrului Militar Zonal Constanța, însă președintele Consiliului Județean Constanța nu a fost găsit acasă, fiind internat la Spitalul Județean de Uregnță Constanța.

Ca urmare a acestui fapt, procurorii DNA Constanța au cerut, joi, înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului preventiv în cazul președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, termenul fiind fixat pentru vineri, la Curtea de Apel Constanța.

Procurorii spun că Nicușor Constantinescu s-ar fi sustras de la obligațiile prevăzute prin măsura controlului judiciar, respectiv obligația de a se prezenta la instanță la termenele prevăzute, după ce, în ultima perioadă, președintele CJ Constanța s-a internat de mai multe ori în diverse unități sanitare chiar în preajma termenelor de judecată.

Astfel, joi dimineață, el trebuia să fie prezent la Curtea de Apel Constanța, fiind termen în dosarul privind subfinanțarea Centrului Militar Zonal, dar miercuri seară președintele Consiliului Județean Constanța s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, acuzând probleme de natură urologică, ulterior fiind internat. La fel s-a întâmplat și la ultimele termene, din luna aprilie, când Nicușor Constantinescu s-a internat în Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol.

La sfârșitul lunii octombrie 2015, Nicușor Constantinescu a fost condamnat de Tribunalul Constanța la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal, pentru abuz în serviciu.

În urma condamnării în acest dosar, care nu este însă definitivă, președintelui CJ Constanța i-a fost interzis să își exercite dreptul de a ocupa o funcție publică, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

Nicușor Constantinescu a fost obligat la plata sumei de 72.642,7 lei, actualizată cu indicele inflației la data efectuării plății, către partea civilă Ministerul Apărării Naționale – Statul Major General, restul pretențiilor civile formulate de MApN fiind respinse ca nefondate. De asemenea, Nicușor Constantinescu a fost obligat la plata sumei de 8.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Nicușor Constantinescu se află sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru un prejudiciu de opt milioane de euro și în cel al Centrului Militar Zonal, în care are și interdicția de a-și exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.

Decizia Tribunalului Constanța a fost atacată cu apel.

În acest dosar, Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată la sfârșitul lunii aprilie 2014, de procurorii anticorupție, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 – noiembrie 2013, nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța.

În rechizitoriul procurorilor se arăta că, în perioada 2009 – 27 noiembrie 2013, Nicușor Constantinescu nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos, în mai multe rânduri, obligațiile de președinte al CJ Constanța, potrivit articolului 76 din Legea 446/2006. Conform acestui articol, „consiliile județene/locale și ale sectoarelor municipiului București sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații, sistemele și serviciile informatice, autoturismele, alte dotări și materiale, precum și fondurile necesare desfășurării activității specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului”. Astfel, în raport de funcția publică deținută, Nicușor Constantinescu nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, neefectuând reparațiile necesare la sediul acestuia, și a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilități și servicii de pază necesare funcționării în condiții normale a acestei instituții, potrivit DNA.

Procurorii îl acuzau pe Nicușor Constantinescu și că a încercat de mai multe ori să evacueze instituția din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor și intereselor legale ale Ministerului Apărării Naționale, precum și pagube acestei instituții.

Potrivit anchetatorilor, tot din anul 2009, Nicușor Constantinescu nu ar mai fi asigurat piese de schimb și consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal și, la cererea Consiliului Județean Constanța, au fost întrerupte și serviciile de telefonie prestate de diverși operatori, „posibilitățile de comunicare ale unității militare fiind paralizate”.

În aceeași perioadă, Consiliul Județean Constanța ar fi adoptat două hotărâri prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, însă ambele au fost anulate ca urmare a unor acțiuni în justiție.

În 2010, Nicușor Constantinescu ar fi dispus rezilierea contractului de pază a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care paza clădirii a fost asigurată de către personalul unității, deși în interior se află armament și muniție de război, precum și documente clasificate, preciza DNA.

Activitatea Centrului Militar Zonal Constanța a fost serios tulburată din cauza lipsei mijloacelor de comunicare, a utilităților și a serviciilor de pază, după rezilierea de către Nicușor Constantinescu a contractelor prin care acestea erau asigurate. În anul 2011, Consiliul Județean Constanța a finanțat Centrul Militar Zonal cu 1.705 lei, în anul 2012 suma alocată unității a fost zero lei, iar în anul 2013 a fost achitată suma de 255.792 de lei, pentru servicii prestate de unii furnizori, în anii precedenți, preciza DNA.

Sumele repartizate de Consiliul Județean Constanța Centrului Militar Zonal au fost însă insuficiente, unitatea militară înregistrând debite importante la furnizorii de utilități care au formulat acțiuni în justiție pentru recuperarea acestor sume.

Aceste demersuri reținute în sarcina lui Nicușor Constantinescu au provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apărării Naționale în cuantum de 67.211,32 de lei, au stabilit procurorii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța